BLOG

Sunt oameni care știu de la 15 ani ce vor să facă în viață și nimic nu le clintește planul inițial. Există, însă, și oameni care, la 35 de ani, nu mai rezonează cu ce își doreau la 20.

Ai un job decent, o relație, o viață care, privită din afară, nu arată rău deloc. Nu există neapărat o „problemă-cheie” pe care să o poți identifica. Și totuși, ceva nu e în regulă pentru tine.

De unde vine ideea asta, de fapt? De ce simți că ar trebui să știi deja ce urmează? E posibil să fi petrecut mult timp făcând ce trebuia. Ai ales o facultate care părea potrivită, ai căutat un job stabil, ai încercat să nu dezamăgești pe nimeni. Ai luat decizii care aveau sens într-un anumit moment din viața ta.

Între timp, te-ai schimbat. Și poate nu te-ai mai întrebat de mult dacă lucrurile pe care le-ai ales atunci sunt și cele potrivite pentru tine acum.

Când nu știi ce vrei, e tentant să cauți un răspuns mare. Ce fac eu cu viața mea? Dar nu trebuie neapărat să începi mare. Poți încerca un pas mai mic.

Nu trebuie să ai un răspuns clar imediat. Pentru început, ar putea fi suficient să recunoști că ceva nu mai funcționează pentru tine și să te întrebi de cât timp știi asta.

Te gândești de ceva timp că ar fi bine să pleci.

Știi ce nu-ți place. Ai avut suficiente zile în care ai spus „gata”. Ai deschis site-urile de joburi, ai vorbit cu prietenii despre asta sau ți-ai imaginat de o sută de ori cum ar fi să îți dai demisia.

Și totuși, luni dimineață ești tot acolo, după câteva zile de concediu pe care ți le-ai luat cu greu, gândindu-te că pauza de care simți că ai nevoie nu face decât să încarce și mai mult lista de task-uri pe care o găsești la întoarcere.

De obicei, „Aș vrea să plec” vine la pachet cu alte întrebări. Dacă nu găsesc altceva? Dacă ce găsesc e și mai rău? Dacă pierd banii pe care îi am acum? Dacă ceilalți cred că fac o prostie? Dacă problema sunt eu și o să ajung în același punct oriunde aș lucra?

Dintr-odată, nu mai vorbim doar despre un job. E foarte posibil să vorbim despre câtă încredere ai în tine. Despre cât de importantă este siguranța pentru tine. Despre ce ai învățat că înseamnă să fii un om responsabil. Despre cât de mult cântărește părerea altora atunci când iei o decizie.

În contextul ăsta, întrebarea „Pleci sau rămâi?” nu ajută foarte mult. O întrebare mai utilă ar putea fi: Ce te face să rămâi?

Nu ca să te convingi că trebuie să pleci. Poate vei pleca. Poate nu. Dar e o diferență între a rămâne pentru că asta alegi și a rămâne pentru că ceva te împiedică să iei o decizie.

Iar diferența merită măcar înțeleasă.

Faptul că suntem mereu ocupați ne poate ajuta și să evităm lucruri cu care nu știm prea bine ce să facem. Gânduri, emoții sau întrebări care apar tocmai atunci când se face liniște.

Așa că nu e întotdeauna suficient să îți rezervi o după-amiază liberă ca să te poți relaxa. Merită să te întrebi de unde vine nevoia de a fi mereu productiv și de ce, atunci când nu faci nimic, ai impresia că faci ceva greșit.

De câte ori ți-ai spus că de luni faci lucrurile altfel? Faci sport, îți actualizezi CV-ul, te lași de fumat, nu mai bei, te culci devreme sau pur și simplu petreci o oră pe zi citind.

Și vine ziua de luni, iar marți dimineață începi să îți dai seama că nu ai făcut nimic din ce ți-ai propus. Nici de data asta.

Nu e ca și cum ai uitat ce ți-ai propus. Te gândești în continuare la lucrurile astea și ajungi să îți reproșezi că n-ai suficientă disciplină sau că, dacă ți-ai fi dorit cu adevărat, ai fi făcut deja ceva.

Dar dacă nu despre asta e vorba? Vrei să încerci ceva nou, dar te sperie ideea de eșec. Ți-ai propus atât de multe lucruri, încât nu știi cu ce să începi. Sau schimbarea pe care ți-o dorești presupune să renunți la ceva ce îți oferă siguranță.

Amânarea poate avea și avantajele ei. Cât timp nu încerci, nu poți da greș. Cât timp nu iei o decizie, nu trebuie să te confrunți cu consecințele ei.

Și atunci îți stabilești un nou termen, o nouă zi de luni în care să faci lucrurile altfel.

Te duci la o ședință de terapie sau de coaching cu o problemă destul de clară. Cel puțin așa ți se pare. Vrei să știi dacă să pleci de la job, dacă să închei o relație sau de ce nu reușești să iei o decizie pe care o tot amâni. Te aștepți ca, după o oră în care vorbești despre asta, lucrurile să fie ceva mai limpezi.

Dar se poate întâmpla exact invers. Pleci cu mai multe întrebări decât aveai când ai venit. Începi să te gândești la lucruri pe care nici nu le luaseși în calcul și parcă nu mai ești atât de sigur nici de ceea ce credeai că știi. Și te întrebi dacă ședința te-a ajutat cu ceva.

Vorbim mult despre claritate în dezvoltarea personală. Despre momentele în care înțelegi brusc ceva important, lucrurile se leagă și știi exact ce ai de făcut. Doar că nu toate conversațiile se termină așa. În spatele unei decizii aparent simple, poți descoperi că îți dorești două lucruri care se contrazic.

Vrei să pleci, dar îți dorești și siguranța pe care ți-o oferă situația actuală. Vrei să faci ceva pentru tine, dar nu vrei să dezamăgești pe cineva important. Vrei o schimbare, dar nu ești sigur ce ai fi dispus să pierzi pentru ea.

Asta nu înseamnă că ai făcut un pas înapoi. E posibil ca, pentru prima dată, să începi să vezi și lucrurile pe care nu le luaseși în calcul până atunci. Avem nevoie de timp ca să înțelegem ce contează pentru noi. Alteori, avem nevoie să încercăm ceva sau să purtăm o conversație dificilă. Nu toate răspunsurile apar doar pentru că ne gândim suficient de mult la o problemă.

Uneori, claritatea nu vine înaintea unei experiențe, ci în urma ei.

Așa că, dacă ai plecat dintr-o ședință mai confuz decât ai venit, nu înseamnă automat că ai pierdut timpul. E posibil să fi început să îți pui niște întrebări la care, până acum, nici nu te gândiseși.

Și nu e obligatoriu să ai deja toate răspunsurile. Dă-ți voie să explorezi în continuare.

Ai înțeles de ce reacționezi într-un anumit fel. Ai vorbit despre asta, ai identificat lucrurile care te deranjează și ai început să fii mai atent la propriile reacții. Ai observat chiar că, în anumite situații, reușești să faci lucrurile diferit.

Și apoi vine o zi proastă. Oboseală, stres… Te cerți cu cineva și te surprinzi reacționând exact cum o făceai înainte. Te enervezi, spui ceva ce regreți, eviți o discuție sau accepți din nou un lucru pe care îți promiseseși că n-o să-l mai accepți. Și te gândești: „Am lucrat degeaba până acum.”